Managementul timpului este una dintre cele mai mari provocări ale lumii moderne. Ca şi antreprenor, este foarte important să ştii să îţi organizezi agenda zilnică pentru a te asigura că îţi gestionezi eficient întâlnirile, dar şi timpul personal. De aceea, este necesar să înveţi să fii mai productiv în fiecare zi şi să profiţi de fiecare minut.
Noi venim în ajutorul tău cu 4 sfaturi foarte utile:
1. La sfârşitul fiecărei zile, fă o listă cu sarcinile din ziua următoare.
După programul de lucru, alocă-ţi 15 minute pentru a-ţi organiza activităţile pe care le ai de îndeplinit în ziua următoare. Poate părea ceva simplu, însă este foarte util pentru un antreprenor. Stabilirea unor intervale orare şi a unor timpi dedicaţi activităţilor din agenda este un pas foarte important. Astfel, te asiguri că toate sunt duse la bun sfârşit şi nu iroseşti timp preţios.
2. Notează-ţi toate obiectivele, fie ele mai mici sau mai mari.
Foloseşte-ţi agenda zilnică şi pentru a însemna obiectivele de atins, atât pe termen scurt cât şi pe termen mai lung. Asta te poate ajuta să evaluezi corect evoluţia ta, să înţelegi de unde ai plecat, ce ai reuşit să realizezi şi ce mai ai de făcut. Nu uita că afacerea ta se dezvoltă, iar odată cu ea, şi obiectivele se modifică. Prin urmare, revizuieşte-le şi rescrie-le cât de des este nevoie.
3. Respectă durata şedinţelor.
Atunci când discuţi şi cauţi cele mai bune soluţii împreună cu echipa ta, timpul pare să zboare, iar şedinţa poate să se prelungească la nesfârşit. Totuși, trebuie să te asiguri că asta nu se întâmplă şi că fiecare are timp să îşi îndeplinească sarcinile pentru ziua respectivă. Setează timpi preciși pentru fiecare subiect abordat şi delimitează durata întregii întâlniri. La fel de eficient ar fi să îi anunţi pe participanţii la şedinţa de programul acesteia cu o seară înainte.
4. Uită complet de multitasking.
În încercarea noastră de a face cât mai multe lucruri de-a lungul unei zile, este foarte uşor să ne pierdem concentrarea. Ajungem să credem că ne putem distribui atenţia asupra mai multor sarcini în acelaşi timp și că rămânem la fel de eficienți. . De fapt, studii recente au demonstrat că multitaskingul este mai mult contraproductiv. În realitate, nu facem decât să ne deconcentram şi să trecem rapid de la un lucru la celălalt.
Productivitatea este reprezentată de raportul dintre ceea reuşeşti să faci şi timpul şi resursele pe care le utilizezi pentru fiecare sarcină în parte. Plănuieşte-ţi realist fiecare task şi obiectiv în parte şi ţine seama de sfaturile de mai sus, chiar funcţionează!
Tu ce alte trucuri mai ai care te ajută să îţi sporeşti productivitatea?